Acest fel de plăcintă rustică a fost simplificat prin coacerea aluatului direct în tavă, fără a folosi o formă de tartă. Dacă doreşti să prepari o variantă mai mică, cantităţile pot fi uşor înjumătăţite pentru a obţine o tartă de aprox. 25cm diametru.
Ingrediente
2 linguri ulei de măsline
4 dovlecei, feliaţi subţire (încercaţi să folosiţi din mai multe soiuri, dacă găsiţi)
2 cutii a câte 250g de brânză ricotta
4 ouă
o mână bună frunze de busuioc, tocate
un praf de nucşoară măcinată
50g de parmezan ras
1 căţel mare de usturoi, zdrobit
500g aluat de foietaj
un praf de făină, pentru tapetat
o mână bună seminţe de pin
1. Se încinge cuptorul la 180° C/gaz 6. Se încinge într-o tigaie jumătate din cantitatea de ulei. Se călesc 5 minute dovleceii, până se rumenesc pe margini, apoi se dau deoparte. Se bat într-un bol ouăle cu brânza ricotta, busuiocul, nucşoara, usturoiul şi jumătate din cantitatea de parmezan. Se dau deoparte.
2. Se desface aluatul de foietaj pe blatul de lucru presărat cu făină, într-o formă rotundă de aprox. 40cm diametru, apoi se transferă în tavă. Se presară cu amestecul de ricotta, lăsând un spaţiu de 4cm de la margine. Se aşază dovleceii în compoziţia de brânză, apoi se presară cu seminţele de pin şi restul de parmezan. Se îndoaie marginea de 4cm lăsată liberă astfel încât să înconjoare compoziţia, apoi se dă la cuptor 30 de minute, până când se rumeneşte şi devine pufoasă. Se lasă la răcorit şi serveşte caldă sau rece, alături de salată verde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu