sâmbătă, 25 iunie 2011

Pâine prăjită cu ciuperci


Ciupercile, cu aroma lor de pământ, se potrivesc perfect cu un sos de smântână, cu un pic de usturoi. Reinventează o reţetă favorită, aşezând ciupercile pe o felie de pâine prăjită şi acoperindu-le cu o felie crocantă de prosciutto.

Ingrediente

 
4 felii mari de pâine neagră
1 lingură ulei de măsline
4 felii de prosciutto
1 cub de unt
350g ciuperci de mai multe soiuri
1 căţel de usturoi, mărunţit
4 linguri de smântână grasă
o mână frunze de pătrunjel, tocate mărunt
  • 1. Se prăjesc feliile de pâine în toaster, se taie fiecare în jumătate şi se lasă deoparte. Se încălzeşte uleiul de măsline într-o tigaie mare. Se prăjesc feliile de prosciutto în tigaie aproximativ 2 minute pe fiecare parte până devin aurii şi crocante. Se rup în fâşii mari şi se lasă deoparte pe un prosop de bucătărie.

  • 2. Se adaugă untul în tigaie, apoi ciupercile. Se lasă pe foc 2 minute, apoi se adaugă usturoiul şi smântâna. Se mai lasă pe foc un pic, până când ciupercile se înmoaie puţin şi se învelesc în sos (acesta nu trebuie să fiarbă, pentru că se va brânzi smântâna). Se amestecă şi pătrunjelul. Se aranjează pe feliile de pâine prăjită, se pune prosciutto deasupra şi se presară pătrunjel.
  • Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu