Ingrediente
400g de cartofi noi mici
100g de fasole verde
12 ouă de prepeliţă
350g de somon afumat
5 cepe verzi, curăţate
2 avocado
200g de năsturel (sau alte frunze mici de salată)
frunzele de la 1 andivă
PENTRU DRESSING
1 lingură cu vârf de muştar cu boabe
1 linguriţă cu vârf de miere lichidă
3 linguri oţet de mere
8 linguri ulei de măsline
1. Pentru dressing, se bat toate ingredientele într-un bol, cu sare şi piper. Se răstoarnă într-un borcan cu capac înfiletat şi se agită bine ca să se amestece. Se fierb cartofii în multă apă, până devin moi. Se scurg, se răcesc puţin, apoi se taie felii.
2. În timp ce se fierb cartofii, se opăreşte fasolea verde în multă apă, timp de 4 minute, până când rămâne doar un pic crocantă. Se scurge, se clăteşte cu apă foarte rece şi se mai scurge o dată. Se fierb ouăle de prepeliţă 3 minute. Se scurg, se lasă sub jet de apă rece, apoi se curăţă de coajă şi se taie în jumătăţi. Se rupe somonul în fâşii mari şi se taie cepele verzi în felii. Chiar înainte de a servi, se curăţă de coajă cele două avocado şi se taie felii.
3. Mai întâi se presară năsturelul şi frunzele de andivă pe un platou. Se adaugă apoi alternativ toate ingredientele în straturi egale. Se stropeşte totul cu două treimi de dressing, restul urmând să fie servit alături.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu