Bucatarie si cultura libaneza

Bucataria libaneza

Bucataria Orientului Mijlociu este cunoscuta in lumea intreaga si apreciata pentru bogatia si rafinamentul ei.
 Bucataria libaneza este, poate, cea mai interesanta dintre toate… se spune chiar ca singurul lucru care ii uneste pe libanezi este mancarea, toate celelalte dezbinandu-i.
Tragandu-si radacinile din bucatariile araba, franceza si italiana si influentata in ultimul timp de cea japoneze, chinezeasca si thailandeza, arta culinara libaneza se ridica la cel mai inalt standard. Ea imbina sofisticarea si subtilitatea bucatariilor europene cu ingredientele exotice din Orientul Mijlociu si Indepartat.
Situat intre est si vest, Libanul este o rascruce culinara si culturala, asezat in locul in care se spune ca a inceput civilzatia umana, in coltul de est a ceea ce istoricii numesc „semiluna fertila”.
Bucataria acestor tinuturi stravechi este diversificata si ambele influente, occidentala si orientala, sunt usor vizibile.
Desi popularitatea sa este relativ noua, bucataria libaneza este extrem de veche si dateaza din timpurile pre-biblice.
Considerată una dintre cele mai sănătoase bucătării de pe Glob, bucătăria libaneză se remarcă în primul rând prin diversitate.
Se pară că întreaga istorie a ţării şi-a pus amprenta pe modul de gătire al libanezilor. Diferitele tradiţii religioase ale acestei ţări, precum şi clima atipică dau preparatelor de aici un aer cu totul special. Spre deosebire de statele cu care se învecinează, Libanul se bucură de munţi în locul deşertului, de ploi şi zăpezi bogate în schimbul arşiţei.
 Aceste caracteristici geografice au dus la diversificarea meniului, la îmbogăţirea lui cu tot felul de legume proaspete şi condimente specifice. Pe lângă nenumăratele salate proaspete, veţi fi uimiţi de câte moduri de preparare a năutului există, de cât de aparte poate fi gustul unui kebab sau a unei porţii de halva. între modernitate şi tradiţie, Libanul pare să dea fiecărei înghiţituri gustul său specific de exotism arab cu „iz de Europa”.
De la otomani au luat mielul, baclavaua, iaurtul şi uleiul de măsline, de la francezi - pasiunea pentru vin şi diverse produse de patiserie (croissante, plăcinte) şi aşa mai departe. Cert este însă faptul că indiferent dacă provin de la triburile migratoare sau de la imperiile care s-au perindat de-a lungul secolelor, preparatele libaneze au fost întotdeauna îmbogăţite cu „spiritul locului”. Nici gustul orezului, nici savoarea năutului şi nici aroma curmalelor nu sunt identice cu cele din alte ţări ale Levantului. Pe scurt, gastronomia de aici este un amestec de ingrediente din diferite regiuni, o mixtură bogată în arome şi culori, o alternativă gustoasă şi sănătoasă, pe placul multora. De la carne la cele mai proaspete fructe, de la legume la ulei de măsline şi mirodenii exotice, meniul libanez vă va uimi prin simplitate, dar şi prin diversitate. într-adevăr, varietatea ingredientelor folosite şi modul simplu de prelucrare, au făcut ca această bucătărie să fie considerată pe drept cuvânt drept una dintre cele mai sănătoase de pe mapamond.
O masa libaneza tipica
Bucataria libaneaza este ilustrarea perfecta a dietei mediteraneene. Include o abundenta de fibre, fructe, legume, peste proaspat si fructe de mare; grasimea animala este consumata cu zgarcenie.
Carnea de pasare se mananca mai des decat cea rosie (care este, de obicei, miel). Include, deasemenea, cantitati copioase de usturoi si ulei de masline; rareori se poate intalni un fel de mancare libanez care sa nu contina ambele ingredientele.
Cel mai adesea, mancarea este prajita, coapta sau sotata in ulei de masline; untul sau smantana sunt folosite rar, mai ales la deserturi.
 Legumele sunt adesea mancate crude, sau murate, dar si gatite. Mancarea libaneza nu se bazeaza mult pe sosuri; se concentreaza mai ales pe ierburi aromate, pe condimente si pe prospetimea ingredientelor.
Mancarea este robusta, aromata si, ca in majoritatea tarilor mediteraneene, depinde mult de sezon.
In Liban, painea se consuma la fiecare fel de mancare. Este asezonata cu zahtar si ulei de masline si este folosita la prepararea diverselor umpluturi sau este consumata alaturi de mancare, ca in Europa.
Painea este foarte pretuita in Orientul Mijlociu; in unele dialecte arabe este numita „esh”, cuvant care inseamna viata.
O masa obisnuita incepe cu mezze, o selectie de portii mici de dipuri, muraturi, salate si gustari care se mananca cu o paine de origine arabeasca, numita „khibbiz”. Mezze poate include orice (similar tapas-urilor spaniole) de la antreuri la patiserie. Ca să vă faceţi o idee despre bucătăria Libanului, trebuie mai întâi să gustaţi salata de cereale cu roşii, mentă şi pătrunjel („tabbouleh”), salata de crutoane cu roşii, mentă şi castraveţi („fattouch”), pasta de năut cu susan („humus”), salata de vinete cu susan şi rodii („mutabbel”) şi neapărat „sărmăluţele” în frunze de viţă de vie.
 Felul principal este compus in general din fripturi (carne, pui sau peste) mancate cu paine sau or ez picant.


Mancarea nationala a libanezilor este „kibbeh”, o pasta preparata din carne proaspata de miel si bulgur. Inainte, kibbeh se prapara prin zdrobirea carnii de miel intr-un mojar mare, apoi se framanta cu condimente si bulgur inmuiat in apa. Pentru cei neobisnuiti, aceasta ar putea fi o priveliste neplacuta.
Pasionat de bucatarie, scriitorul englez George Lassalle, in cartea sa despre bucataria Orientului Mijlociu, descrie prepararea kibbeh-ului in satele libaneze ca fiind „infricosatoare”. Odata cu introducerea procesoarelor electrice, prepararea kibbeh-ului s-a schimbat (cu exceptia satelor mai izolate). In marile orase, veti afla despre macelari libanezi si sirieni specializati in prapararea kibbeh-ului: carnea de miel este tocata de 2-3 ori.
Kibbeh poate fi preparat in mai multe feluri. Cel mai obisnuit este „kibbeh nayee” (crud), asemanator biftecului tartar. Alte doua feluri populare de kibbeh sunt „klibbeh bil-saneeya” (copt) si „kibbeh rass” (prajit), ambele continant carne si seminte de pin si servindu-se cu iaurt proaspat si racoritor.
Masa este insotita de vin sau arak (arac). Libanul este bogat in struguri cu continut mare de zahar, minunati pentru producerea vinului, multumita climei din valea Bekaa. Cei mai importanti producatori de vinuri sunt Ksara, Kefraya si Chateau Musar.
Arak este un lichior de anason foarte tare, transparent, care devina laptos in amestec cu apa (similar cu uzo-ul grecesc). Desi tara araba, alcoolul este departe de a fi un tabu in Liban.
Arakul este bautura nationala a libanezilor. Interesant este ca acest lichior aromat cu anason a aparut la inceputul secolului, ca un substitut si ca o reactie disperata la interzicerea consumarii absintului (un lichior amar, aromat cu anason, popular printre artisti si intelectuali l sfarsitul secolului al XIX-lea). Gustul amar provenea de la radacina de pelin, cea mai amara planta din lume, reputata a avea proprietati narcotice si cu un efect dezastruos (leziuni pe creier) atunci cand este consumata in cantitati mari si pe perioade lungi. Cand absintul a devenit ilegal, producatorii au inlocuit pelinul cu anason, aparand astfel o serie de inlocuitori (Pernod, Sambuca, Arak, Ouzo).
Alte băuturi consumate sunt berea Almaza, „ayran” (iaurt, apă, sare, suc de castraveţi, usturoi, condimente), „jallab” (sirop din curmale, melasă de struguri şi apă de trandafir), „tahn” (asemănător cu „ayran”), „cafeaua albă” (cafea din ierburi, inventată în Beirut, preparată cu apă de portocale, garnisită cu petale de trandafir confiate) şi cafeaua... normală. Aceasta din urmă face parte din viaţa de zi cu zi a fiecărui libanez, fiind servită în mai fiecare moment al zilei: tare şi aromată cu cardamom. Se glumeşte că un libanez care nu bea cafea riscă să îşi piardă naţionalitatea.

Servirea cafelei este un ritual obligatoriu de primire al oricărui musafir, un simbol al ospitalităţii libaneze. Cafeaua se toarnă în faţa oaspetelui, din ibrice cu coada lungă („rakweh”), în pahare de apă; se fierbe direct cu zahăr şi trebuie băută până la zaţ („tefl”), altfel gazda va crede că nu v-a plăcut. în orice caz, interesant este faptul că în Liban rareori veţi vedea oamenii bând alcool în afara mesei.
Veţi fi uimiţi de ospitalitatea care, de altfel, face parte din cultura acestui popor. în Liban este o mândrie să ai oaspete la masă, să îi oferi ceai sau cafea şi să îl întreţii, iar masa în sine constituie un adevărat ritual, o activitate eminamente socială. Un libanez nu mănâncă niciodată singur!
Deserturile includ cateva adevarate capodopere, cum ar fi: baklava, maamoul, sfouf si… multe, multe fructe.
In Liban, masa de pranz incepe la ora 13-14 si se poate termina la 16-17. Cina adesea nu incepe pana la 9 sau 10 pm. Cele mai multe restaurante, mai ales in Beirut, cer sa se faca rezervari si sunt deschise pana noaptea tarziu.
Nu pot fi negate similaritudinile intre bucatariile din Orientul Mijlociu. Limba tarilor ce inconjoara sudul si estul Mediteranei fiind predominant araba, multe dintre mancaruri au aceleasi denumiri in tari diferite, desi se prepara si se asezoneaza diferit. Din aceasta cauza, bucatariile din Orientul Mijlociu sunt percepute amestecate intr-o categorie omogena, desi, in realitate, sunt destul de diferite. Ca sa spui despre ele ca sunt una si aceeasi, este ca si cum si proclama ca bucatariile din Europa occidentala sunt identice.
Mancarea este in inteaga Mediterana o sarbatoare a vietii; este proaspata, aromata, gustoasa si foarte diversificata, produsa atat de pamant cat si de mare. In mod logic, bucatariile mediteraneene sunt legate intre ele, din Spania pana in Liban, din Grecia pana in Tunisia.
Cam atât cu introducerea; oricum cuvintele nu pot descrie arome. Mult mai bine, haideţi să ne aşezăm la masă şi să luam câte o înghiţitură din „baba ganouj”, o lingură de „tabouleh” şi neapărat nişte „humus” pe câte un colţ de lipie. Am spus lingură? S-ar putea să nu aveţi la îndemână aşa ceva, pentru că în mod tradiţional, libanezii şi multe popoare din regiune, folosesc doar mâna dreaptă şi o bucată de pita sau pur şi simplu o frunză de salată verde. în nici un caz însă, să nu mâncaţi cu mâna stângă! Acest obicei este considerat neigienic şi nepoliticos.

Feluri renumite de mancare

Mezze – nu este un fel de mancare, ci este echivalentul antipasto-ului Italian sau al tapas-ului spaniol; este servit intotdeauna la inceputul mesei, constand in mai multe boluri cu diferite mici tipuri de mancare sau de salate, menite a familiariza un necunoscator cu aromele bucatariei libaneze; se spune chia ca gratie mezze-urilor bucataria libaneza a devenit cunoscuta si iubita pe plan mondial;

Baba ghanouj – este simbolul bucatariei libaneze, fiind facut pe baza de vinete calite sau prajite, maruntite si apoi amestecate cu tot felul de alte ingrediente, cum ar fi uleiul de masline si usturoiul;

Tabbouleh – este salata de baza  a unei mese libaneze si consta in patrunjel maruntit, boabe de grau pisate, rosii taiate marunt, menta pisata, totul fiind amestecat cu ulei de masline si cu putin suc de lamaie; se mai presara si piper negru;

Kibbeh – este considerat si el un fel de mancare identificat cel mai mult cu bucataria libaneza; consta dintr-un amestec de boabe de grau, carne maruntita, ceapa si alte si mirodenii care apoi este prajit

Tahini – este o pasta de susan, parte integranta a hummusului (pasta de naut celebra, dar extrem de comuna in Asia Mijlocie si in Grecia), insa se foloseste si separat, in alte feluri de mancare;

Siyadiya – reprezinta o mancare facuta din peste la gratar amestecat apoi cu orez fiert, acest amestec fiind apoi tinut la cuptor pentru 20 de minute;

Fatoush – reprezinta o salata facuta din legume maruntite in genul salatei tabbouleh, amestecate cu bucati de pita prajite sau coapte;

Labneh – este un iaurt din care a fost extrasa apa, asa ca are o consistenta mult mai ridicata decat a iaurtului obisnuit, fiind cremos; uneori este pus in forme rotunde si tinut in ulei de masline;

Mouhalabieh – este o budinca pe baza de lapte, garnisita cu felii de portocale si de boabe de fistic;

Bauturile bucatariei libaneze

Arak este o bautura alcoolica facuta din anason, care acompaniaza in special prima parte a mesei, adica mezzele. Este foarte asemanatoare cu uzo-ul grecesc. Este considerata bautura nationala alcoolica a acestei tari.

Cafeaua este parte integranta a desertului, orice libanez care se respecta consumand cafea dupa masa. Este foarte tare iar oaspetii unei familii libaneze vor fi mereu intrebati daca o prefera cu zahar sau fara.

Vinurile libaneze sunt apreciate, soiurile fiind in majoritate de origine franceza. Sudestul tarii este locul in care se cultiva vita de vie.

Si cum libanezii iubesc sa se intinda la masa, pranzul tinand uneori si 2-3 ore, iar masa de seara neincepand niciodata mai devreme de 9 seara, daca va veti afla in Liban va veti bucura cu siguranta de toate aceste bauturi chiar si la o singura masa!

CONCLUZIE: 

Bucataria libaneza este lipsita de sosuri, bogata in alimente proaspete si putin procesate, prin urmate este inclusa in categoria bucatariilor usoare si sanatoase ale lumii. Faptul ca libanezii nu folosesc grasimile animale, smantana, margarina sau untul pentru gatit spune enorm de multe. Insa cum o masa reprezinta mai mult decat potentiale elemente de sanatate, bucataria libaneza este si extrem de savuroasa, ceea ce a facut-o atat de indragita.

Despre Cultura Libaneza

Mancarea deosebita, dansul specific, traditii inedite, atmosfera exotica si briza mediteraneana sunt principalele atractii ale culturii libaneze. Vechi de peste 500 de ani, Dabke, dansul traditional al Libanului, incanta inca privirile turistilor, prin ritmurile sale, coloritul costumelor populare si vivacitatea  dansatorilor.

Variante ale dansului Dabke se regasesc si in cultura Siriei, a Palestinei si Iordanului. Sub denumirea de Chobi, Dabke se regaseste ca dans traditional chiar si in Irak.

Pentru a va imagina miscarile dansului Dabke, va sugeram aseamnarea cu o sarba romaneasca.

Dans al comunitatii si solidaritatii, Dabke este dansat de catre membrii unei colectivitati, la nunti sau orice alt eveniment unde oamenii se aduna la sarbatoare. Ca si sarba romaneasca, dansul Dabke este dansat fie de femei, fie de barbati sau de femei si barbati la un loc.

Conducatorul sirului de dansatori Dabke simbolizeaza un copac falnic, cu trunchiul drept, bratele in aer, intinse asemenea unor crengi vanjoase, iar picioarele, care parca zdrobesc pamantul prin bataia vioaie a ritmul alert, sunt asemenea unei radacini care isi cauta, cat mai adanc, legatura cu pamantul. Felul in care dansul armonizeaza sariturile si bataia pamantul cu picioarele reprezinta cea mai distincta caractaerictica a dansului Dabke. Conducatorul dansului mai este numit si "capul", si se identifica prin miscarea pe care o face, in aer, deasupra capului sau, cu o batista, iar in cazul caducatorului femeie, cu un sirag de margele. Conducatorul este singurul care poate sa improvizeze asupra tipului de dans sau sa impuna schimbarea ritmul, in timpul dansului, ceilalti urmandu-l.

Recordul mondial, pentru cei mai multi participanti la un dans Dabke, a fost doborat de 2,743 de dansatori, care au dansat, timp de sapte minute incheiate, dansul in sase pasi, insufletiti de traditie si dorinta de a stabili acest record.

Dansul Dabke a fost popularizat si, totodata dezvoltat prin aportul unor accente moderne, in secolul al douazecilea, de catre compozitori si cantareti libanezi, participanti, de-a lungul timpului, in cadrul legendarului festival Baalbek, organizat in orasul Baalbek din Liban.

Alaturi de Beirut, capitala tarii, orasul Baalbek se numara printre cele mai insemnate orase ale Libanului, istoria sa masurand peste 5,000 de ani. Considerat, pe vremea romanilor, cel mai important oras al Orientului, una dintre minunile lumii antice, si supranumit de catre greci, Heliopolis, adica "oras al Soarelui", in prezent, Baalbek constituie o atractie turistica, loc de pelerinaj si de inchinaciune pentru credinciosi, avand conotatii religioase foarte puternice.